Monografie

Istorie Aprilie 8, 2014

Satul cel mai tânăr de pe teritoriul actual al comunei Hăneşti, situat la şapte km nord-est de reşedinţa comunei, un km est de satul Borolea, are numele compus din două cuvinte: Sărata-Basarab; Sărata, după numele pârâului care trece pe marginea de nord şi nord-est a satului, la care s-a adăugat determinantul Basarab, pentru a se deosebit de satul numit simplu, Sarata, din comuna Mihălăşeni, situat la circa patru km sud-est de satul în discuţie. Determinantul Basarab a fost perceput iniţial şi ca sat format din locuitori veniţi din Basarabia, chiar dacă aceştia veneau, în parte, din preajma Bucovinei.

Pârâul Sarata este menţionat documentar pentru prima dată la 11 august 1436[1].

Satul Sărata-Basarab s-a înfiinţat cu locuitori din satele Zamostea şi Grămeşti, majoritatea, dar şi alte sate din acea zonă, aflate în perioada împroprietăririi din 1919-1922 în judeţul Dorohoi, iar în prezent în judeţul Suceava.

În anii marii împroprietăriri, datorită lipsei terenului agricol, li s-a propus sătenilor tineri dislocarea din satele natale şi stabilirea în alte zone, ale judeţului de atunci, cu suprafeţe de pământ excedentare. Astfel au acceptat să primească pământ în moşia Sarata, expropriată de la Vernescu, atunci stăpân pe o parte din moşia Borolea, o parte din moşia Jeverteni (Sarata, din comuna Mihălăşeni) şi o parte din moşia Ripiceni, locuitori ai satelor din vestul şi nord-vestul judeţului Dorohoi.

După ce au fost puşi în proprietate, fiecare a fost împroprietărit cu câte cinci hectare; primul locuitori venit cu familia în zona noului sat a fost Matei I. Petru, născut în 1896 în satul Zamostea, urmat apoi de circa 20 familii, între care Timohe I. Constantin, născut în 1889, la Grămeşti, Cojocaru Dumitru, din Zamostea etc.

Familiile venite la pământul pe care l-au primit în stăpânire şi-au construit bordeie în marginea ogorului, neavând voie să-şi organizeze gospodării până în 1928, când prefectul de Dorohoi, Gh. Tomaziu, la solicitările oamenilor, a venit cu un inginer, care a delimitat vatra satului, loc pentru biserică şi cimitir, loc pentru şcoală şi căile de acces. După această lucrare, începând din vara anului 1928, locuitorii au început să-şi construiască locuinţe, să-şi organizeze gospodăriile.

Cea dintâi fântână în sat a fost construită de Matei Petru.

Noua aşezare este menţionată în anul 1924 cu numele Sarata Colonişti[2], în anul 1925 cu numele Coloniştii-Sărata[3] iar din 1939 cu numele Sarata-Basarab sau Sărata-Colonişti[4], impunându-se în cele din urmă numele Sarata-Basarab.

Noul sat a depins material şi spiritual de satul Borolea, de a cărui parohie depinde şi în prezent.

Pentru nevoile religioase ale noului sat, în perioada 1936-1938, Matei I. Petru, ajutat şi de alţi locuitori ai satului, a construit o capelă în cimitirul satului. Această capelă s-a folosit mai mult pentru slujba de înmormântare a sătenilor. În perioada 1983-1985 capela din cimitirul din marginea de sud-est a satului a fost supusă unor reparaţii capitale: s-au turnat fundaţii din beton, s-au înlocuit furcile de lemn degradate, s-au căptuşit pereţii prin interior şi exterior cu scândură din răşinoase, s-a pus duşumea de scândură prin strădaniile vrednicului de pomenire preot Mihai Rotaru. În anul 2000, prin preocupările lui Zaharia Chirica, primar al comunei Hăneşti, această capelă a primit şi un clopot în greutate de 75 kg. Sătenii din Sarata-Basarab frecventează biserica din satul Borolea; în capela din satul lor se oficiază slujbele religioase rar. În primăvara anului 2005 s-a sfinţit locul pe care se va construi un nou locaş de biserică prin preocupările preotului Miorcăneanu Ionuţ, de la Parohia Tudor Vladimirescu.

Şcoala din satul Sarata-Basarab s-a înfiinţat în anul 1933 cu învăţătorul C. Afanon, urmat în anul şcolar 1935-1936 de învăţătorul V. Majaru şi apoi de Neculai Cazacu. Şcoala a funcţionat cu clasele I-IV, apoi cu clasele I-VII din 1959, cu clasele I-VIII din 1964, până în 1969 când revine şcoală cu clasele I-IV.

Şcoala a funcţionat în case ale sătenilor până în anul 1960, când s-a dat în folosinţă localul propriu, cu pereţii din chirpici pe temelie de beton, local căruia i s-au făcut reparaţii capitale în anul 1997.


[1] Documenta Romaniae Historica, A. Moldova (1384-1448), vol. I, întocmit de C. Ciho­daru, I. Caproşu şi L. Şimanschi, Bucureşti, 1975, p. 222-223.

[2] Indicator alfabetic al tuturor localităţilor (oraşe, sate şi cătune) din România, cu arătarea judeţului din care fac parte, Bucureşti, 1924.

[3] Decret cu modificări în circumscripţiunile judeţelor şi comunelor precum şi în denumirile stabilite prin decretul regal nr. 2465 din 25 septembrie, în Monitorul Oficial (1925), decembrie, nr. 287, (corectat după erata din Monitorul Oficial (1926), p. 1034), p. 14659.

[4] Tablou anexă de împărţirea administrativă a judeţelor, în Monitorul Oficial (1938), martie, nr. 76, aprilie, nr. 89-91, corectat după eratele din iunie, nr. 136 şi nr. 141, p. 2513.